Unirii, dimineaţa, la metrou. Algomeraţie mare. Lume grăbită, ursuză, cu ochii într-o singură direcţie. Se aud sunetele unei viori. Un bătrânel cu o figură melancolică interpreta, cu stângăcia datorată vârstei înaintate şi a bolilor ce vin cu aceasta, temele câtorva melodii binecunoscute. În faţa sa - cutia viorii sale. Mă îndreptam spre scările metroului, pentru a prinde un loc mai liber pe scara rulantă, când m-am oprit şi m-am retras din fluxul de oameni. Am scotocit prin geanta după o hârtie de 5 lei şi mi-am făcut loc spre artistul în vârstă. I-am zâmbit, am aşezat banii în cutia preţiosului instrument, şi i-am urat "bună dimineaţa!". Eram prima persoana care se oprise la el in acea dimineaţă. cutia îngrijită a viorii era goală şi de un crem imaculat.
Bătrânului i s-a luminat privirea. Cred ca avea ochi albăstrui, uşor spălăciţi. Îmbrăcat curat şi elegant pentru vîrsta sa, dar respectând moda celei de-a doua tinereţi prin care trecuse, cu un fel de pălărioară cu boruri scurte pe cap, s-a uitat la mine, mi-a zâmbit larg şi mi-a mulţumit, făcând o uşoară plecăciune. Am zâmbit la fel şi, uşor jenată parcă de privirea lui, am plecat spre metrou. Înainte de a urca pe scara rulantă am mai aruncat o privire către violonist. Care mă urmărise cu privirea şi, în câteva acorduri de vioară şi o mică plecăciune, încă îmi mulţumea.
Am zâmbit, incă stânjenită, dar având un gust amar. Nu ştiu care erau problemele financiare din spatele acestei poveşti, dacă avea nevoie de bani de întreţinere, de medicamente, de mancare pentru ziua respectivă, sau dacă era pur şi simplu o manifestare artistică, un mod de a mai dărui din prea plinul lui de muzician. Sau poate era modalitatea prin care un bătrân "ieşea în lume", se bucura de vederea trecătorilor. Unii oameni merg în parc şi privesc trecătorii, stau de vorbă cu prietenii (câţi mai trăiesc), alţii joacă şah... Poate el era acolo pentru bucuria de a cânta şi pentru a vedea trecători. Iar dacă vreunul din ei îi oferă şi o mică atenţie drept mulţumire pentru că le-a luminat ziua, de ce nu? Aveam un gust amar pentru că, oricare era povestea sa, am simţit o tristeţe iremediabilă în spatele acestei întâlniri. O întâlnire cu o vârstă la care voi ajunge şi eu, când nu voi mai avea poate aceeaşi agilitate, când poate voi avea într-un corp bătrân un suflet ce se simte încă de douăzeci de ani, şi când voi ajunge poate să mă sperii pentru că iubesc viaţa şi voi fi fost din ce în ce mai conştientă de faptul că se apropie linia de final. Un gust amar pe care nu mi-l pot desprinde acum din minte, confruntarea cu propria trecere a timpului şi, până la urmă, propria mortalitate.
**later edit**
Am găsit această poezie care îmi aminteşte foarte clar senzaţiile pe care le-am trăit dis de dimineaţă.
Cranky Old Man
What do you see nurses? . . .. . .What do you see?
What are you thinking .. . when you're looking at me?
A cranky old man, . . . . . .not very wise,
Uncertain of habit .. . . . . . . .. with faraway eyes?
Who dribbles his food .. . ... . . and makes no reply.
When you say in a loud voice . .'I do wish you'd try!'
Who seems not to notice . . .the things that you do.
And forever is losing . . . . . .. . . A sock or shoe?
Who, resisting or not . . . ... lets you do as you will,
With bathing and feeding . . . .The long day to fill?
Is that what you're thinking?. .Is that what you see?
Then open your eyes, nurse .you're not looking at me.
I'll tell you who I am . . . . .. As I sit here so still,
As I do at your bidding, .. . . . as I eat at your will.
I'm a small child of Ten . .with a father and mother,
Brothers and sisters .. . . .. . who love one another
A young boy of Sixteen . . . .. with wings on his feet
Dreaming that soon now . . .. . . a lover he'll meet.
A groom soon at Twenty . . . ..my heart gives a leap.
Remembering, the vows .. .. .that I promised to keep.
At Twenty-Five, now . . . . .I have young of my own.
Who need me to guide . . . And a secure happy home.
A man of Thirty . .. . . . . My young now grown fast,
Bound to each other . . .. With ties that should last.
At Forty, my young sons .. .have grown and are gone,
But my woman is beside me . . to see I don't mourn.
At Fifty, once more, .. ...Babies play 'round my knee,
Again, we know children . . . . My loved one and me.
Dark days are upon me . . . . My wife is now dead.
I look at the future ... . . . . I shudder with dread.
For my young are all rearing .. . . young of their own.
And I think of the years . . . And the love that I've known.
I'm now an old man . . . . . . .. and nature is cruel.
It's jest to make old age . . . . . . . look like a fool.
The body, it crumbles .. .. . grace and vigour, depart.
There is now a stone . . . where I once had a heart.
But inside this old carcass . A young man still dwells,
And now and again . . . . . my battered heart swells
I remember the joys . . . . .. . I remember the pain.
And I'm loving and living . . . . . . . life over again.
I think of the years, all too few . . .. gone too fast.
And accept the stark fact . . . that nothing can last.
So open your eyes, people .. . . . .. . . open and see.
Not a cranky old man .
Look closer . . . . see .. .. . .. .... . ME!!
