vineri, 26 octombrie 2012

Musetel de toamna :)

Am facut un lot de 400g de... crema de maini :)) Nu, nu doar pentru mine, am distribuit-o catre trei persoane, eu fiind a patra :). Pentru maini in anotimp rece, as putea adauga. Este o emulsie facuta cu gandul "a little goes a long way". Nu este nevoie de multa pentru a asigura pielii uscate un plus de protejare, asa ca ma astept sa tina mult si bine :)

Mie mi-am ambalat-o intr-un borcan de plastic, in rest am plasat-o in recipiente airless. Consistenta ei este suficient de tare incat sa stea in borcan cu bine, dar suficient de moale ca sa poata sa fie pusa si in recipientul cu pompita :)

Sa vedem ce contine deci:

1. untul de cacao si alantoina sunt doua ingrediente aprobate de FDA ca si oclusive, adica formeaza o bariera pe piele ce impiedica evaporarea apei din stratum corneum (stratul superior al pielii). Despre untul de cacao banuiesc ca ati mai auzit, nu intru in detalii. Alantoina este o substanta derivata din tataneasa si este cicatrizanta, calmanta si reparatoare
2. glicerina si pantenolul sunt umectanti, ingrediente care absorb umezeala din aer si o aduc in apropierea pielii. Amandoua sunt alcooli, dar sunt in forme tolerate de piele, ajuta in hidratare.
3. untul de macadamia este emolient
4. extractul de ceai alb, verde si honeybush – l-am adaugat pentru efectul antioxidant.
5. hydrolized wheat protein – adica proteine hidrolizate din grau- sunt in principal emolienti, water-binding , film forming (eu le folosesc si in cremele pt fata sau in balsamul de par)
6. clorofila – pentru o tenta verzuie a cremei, colorant natural
7. extract de musetel: am folosit doua uleiuri esentiale si un extract pur. Nu doar pentru parfum, dar si pentru continutul de bisabolol pe care il au aceste ingrediente (bisabololul este un foarte bun antiiritant): Matricaria chamomilla, Anthemis nobilis, Chamomilla recutita
8. isopropyl myristate – este un ester folosit in cosmetice pentru a mai “imblanzi” senzatia de gras pe care o pot conferi acestea. este si un bun emolient si folosit in multe cosmetice cu un “feel”placut
9. glyceryl stearate, PEG100 Stearate, Cetyl alcohol – sistemul de emulsifiere (emulsifiant si co-emulsifiant).
10. apa – no comment. In afara de o textura mai lejera sau nu, in functie de cata apa are emulsia , apa mai este retinuta la nivelul pielii de umectanti, iar film fomerii (pantenol, alantoina, cacao, proteinele de grau) vin sa protejeze pielea si sa nu lase sa se evapore toata apa. Senzatia de racoare pe care o simtim cand ne dam cu o crema care contine apa se datoreaza evaporarii majoritatii apei din compozitie (ceea ce nu e un lucru rau, evident, pentru ca o crema mai fluida se poate intinde mai bine – daca are ingredientele potrivite), “imprastiind” pe suprafata pielii toate celelalte bunatati 
11. conservant de spectru larg, eficient impotriva bacteriilor si ciupercilor. Previne contaminarea cremei cu cele mai sus mentionate.
12. vitamina E - cu rol antioxidant.

Eu o folosesc pe maini si gambe, pentru ca in sezonul uscat pielea mi  se usuca destul de tare. Mai ales dupa ce spal vase sau mai stiu eu ce fac cu mainile in apa. O sa o iau cu mine la tara, unde, daca am ocazia sa bag mainile prin praf, imediat se usuca si plang :). Se foloseste cate putin, cate putin, pentru a o lasa sa intre si in piele, si a beneficia de protectie. Miroase a musetel (combinatia intre cele trei variante) si culoarea, daca nu se intelege din poza, este de un verde foarte pal :)

INCI: Water, Macadamia Ternifolia (Macadamia) Seed Oil, Theobroma Cacao (Cocoa) Butter,
Isopropyl Myristate, Glyceryl Stearate, PEG 100 Stearate, Orchis mascula extract, Panthenol, Glycerin, Hydrolized Wheat Protein, Cetyl Alcohol, Camellia sinensis (White Tea) Leaf Extract, Camellia sinensis (Green Tea) Leaf Extract, Cyclopia intermedia (Honeybush) Leaf Extract, Allantoin, Chamomilla Recutita, Matricaria chamomilla, Anthemis nobilis, CI 75810, Tocopherol,
Diazolidinyl Urea, 3-Iodo-2-propylbutylcarbamate,  Propylene Glycol

Nota: poza este de slaba calitate, nu am avut nici un chef sa fac vreun setup, si, evident, imi apartine. este facuta cu un telefon amarat :) si nici timp nu am pentru a o pune altfel in valoare. In posturile viitoare insa , ma voi stradui mai mult! :)

joi, 18 octombrie 2012

Prin camara (partea a 2a)


Si pentru ca mereu uit si ce unturi mai am prin camara mea cu bunatati, sa ii dam drumul. Nu pun la socoteala uleiurile care se solidifica la temperaturi scazute (cocos, palmier - cele mai cunoscute)

Shea (nerafinat)
Mango (rafinat)
Mango (nerafinat)
Tucuma
Murumuru
Cafea
Portocale
Ceai verde
Aloe (hm.. il pun aici totusi, este macerat in ulei rafinat de cocos)
Macadamia
Caise
Masline
Struguri
Acai (un mix de unturi si uleiuri solide plus acai)
Coacze (ca la Acai, dar cu coacaze)
Sal
Cacao auriu
Cacao cafeniu
Kpangnan

Ok, lista e mai scurta, si de fapt doar o parte din ele sunt unturi "nefixate". Cele cu steluta sunt obtinute din uleiul respectiv + un anumit ceva - posibil "hydrogenated vegetable oil". Nu cred ca e vreo problema pentru piele :) . Nu le-am verificat data de expirare, dar am asa un feeling ca cel de struguri si cel de masline vor intra in curand intr-un sapun de rufe :)))

sursa pozei aici

miercuri, 17 octombrie 2012

Prin camara (partea 1)


Discutand pe teme de uleiuri vegetale cu o draga prietena, mi-am dat seama ca mai aveam in pastrare la rece o sticla de ulei despre care uitasem complet... asa ca mi-am propus sa imi creez aici o lista cu toate uleiurile vegetale pe care le am acum prin dulap :) Si, in timp, sa le dedic cate un mic articol.

Asadar, in ordine absolut aleatoare:

Masline
Cocos (virgin)
Cocos (rafinat)
Nuca
Arahide
Alune de padure
Migdale dulci
Palmier
Samburi de palmier
Palmier (rosu)
Macadamia
Sofranel (high oleic)
Squalane
Rodie
Rodie (CO2)
Macese
Macese (CO2)
Avocado
Tamanu
Jojoba
Samburi de piersica
Samburi de caisa
Argan
Neem
Yangu
Oleina de shea
Buriti
Pracaxi
Tarate de orez
Catina
Crambe
Macerat aloe vera
Macerat ceai alb, verde, honeybush
Macerat crin alb
Macerat orhidee
Limba mielului (borago)
Canepa
Papaya
Moringa
Manketti
Pepene de kalahari
Ceai (camelia sinensis)
Germeni de grau
Primula (Luminita serii)
Seminte de Coacaze
Seminte de zmeura
Castravete
Merisor
Seminte de rosii
Seminte de bumbac
Kiwi (CO2)
Migdale de pamant (Cyperus esculentus)
Curmal
Meadowfoam
Ricin
Ulei de cocos fractionat
Oilve Oil Unsaponifiables (*** later edit)

Deci gata :) mi s-a facut somn :)))

sursa imaginii aici

marți, 9 octombrie 2012

"[...] repara varfurile despicate[...]"

Exista multe produse pe piata care pretind cate-n luna si in stele. Unele dintre ele sunt destinate ingrijirii parului. Sampoane, balsamuri pentru par, masti pentru tratament capilar, serumuri pentru varfuri si lista continua (nu intru in lista produselor de styling, aici nu ma pricep :P).

In primul rand, cred ca toata lumea porneste in viata cu un par sanatos, lucios, cu aspect frumos. Indiferent de culoare sau forma. La un moment dat pe parcursul vietii, firele de par incep sa arate tern, sa se incalceasca repede, sa se electrizeze, sa nu suporte bine umezeala, sa aiba varfuri despicate si lista poate continua.

Iata cum arata , side by side, un fir de par sanatos (stanga) si unul nesanatos (drepata). Suprafata lui este neregulata, ceea ce seamana cu niste solzi este "zburlit". 



Indiferent de varsta , sex, rasa, parul arata la fel: are trei "componente" principale: medulla (maduva - de fapt in vazul particular al firului de par subtire, ea poate lipsi), cortexul si cuticulele, asa cum se vede din poza din stanga jos. In partea dreapta puteti vedea o alta sectiune , ceva mai realista, a firului de par. Cuticulele chiar arata ca solzii unui peste, sunt suprapuse in mod similar, protejand cortexul si medula de agresiunile externe. Devine logic sa ne gandim ca ceea ce afecteaza forma si pozitia cuticulelor va afecta structura parului (cortex, medula)

Cand cuticulele se indeparteaza, cortexul si medulla vor fi mai expuse la factorii de "stress" si vor avea de suferit. De aceea este important sa le "imblanzim" cu un produs denumit "balsam pentru par". 

Cuticulele se indeparteaza de cortex datorita frecarii (cu hainele, peria, firul de par), datorita tensiunii la care este supus parul zilnic (pieptanat, prins in coada, intins cu placa, carliontat , uscat cu uscatorul,), datorita agresiunii chimice la care este supus ( vopsit, permanent - acestea lucreaza cu un pH ridicat care indeparteaza cuticulele de cortex, in scopul de a introduce pigmentul de culoare). Toate efectele pot sa fie amplificate daca folosim produse necorespunzatoare.

Ce este de fapt un balsam pentru par? In primul rand este un produs care contine ingrediente de *adera* la firul de par. Sper ca am folosit corect cuvantul :). Adica ale carui molecule se acumuleaza pe suprafata firului de par. Acestea NU penetreaza firul de par (nu sunt absorbite), ci stau pe suprafata acestuia. Acestea sunt ingrediente cationice (incarcate cu sarcina pozitiva). Firul de par este incarcat cu sarcina negativa, astfel incat este usor sa deducem si de ce aceste ingrediente adera la suprafata firului de par. Un exemplu de astfelde ingredient este Behentrimonium Methosulfate. Este un ingredient care in engleza este denumit "quaternary cationic" (cationic cuaternar) - dar va rog nu imi cereti sa va explica exact ce inseamna in acest moment :). Acesti compusi cationici cuaternari , prin natura lor hidrofoba, nu sunt clatiti de pe suprafata firului de par. Asa ca iata de ce dupa ce clatim balsamul de par va ramane acolo (pana va interveni samponul, evident). Apoi balsamul mai poate contine proteine (hidrolizate - de grau, de ovaz, de matase, de jojoba), uleiuri (nu orice ulei - de exemplu uleiul de cocos, celde jojoba - alte persoane il prefera pe celde avocado, altele pe cel de argan), vitamine si umectanti (glicerina, panthenol, honeyquat)

Rolul balsamului de par este de a aduce un aport de proteine, umectanti si uleiuri . Nu orice par are nevoie de extra umectanti, asa cum nu orice par are nevoie de un aport de uleiuri

pH-ul parului "virgin" (netratat chimic, asa cum creste el din folicul) se pare ca ar fi in jurul lui 3.7. Adica acid (apa distilata are pH 7, apa de robinet in jurul lui 7, la mine este 7.2, prin alte parti chiar si 8). Solutiile acide vin sa apropie cuticulele de cortex, rezultand un par cu aspect mai lucios (cuticulele inchise reflecta mai uniform lumina), mai usor de pieptanat (daca cuticulele sunt desprinse de cortex, ele se pot agata intre ele sau se pot innoda, rezultand un par incalcit si greu de descurcat, nu fara a provoca si mai multe stricaciuni), iar cortexul si medulla sunt protejate. O solutie bazica (de exemplu sampoane cu pH mai mare, 6-7, un sapun handmade cu ph 8-10 sau chiar o banala solutie de apa cu bicarbonat de sodiu), precum si produsele de colorare (de tip vopsea permanenta) sau solutiile pentru permanent departeaza cuticulele de cortex, firul de par este mai "umflat", mai greu de descalcit, si mai usor de rupt. Evident ca nici cortexului nu ii prieste sa nu mai fie aparat de agresiunile externe.

Ce e de facut pentru a de ingriji parul? In principiu, doi pasi:
1. spalare cu un produs care sa inlature cu succes urmele de mizerie, sebumul , balsamul de lar si produsele de styling (acestea pot sa aiba si un pH mai ridicat de 3.7)
2. tratarea cu un balsam pentru par (ideal acesta va avea un pH acid)

Ca mai aplicam un serum inaintede spalare, unul dupa spalare, asta e alta poveste . Pasii principali ar trebui sa fie acestia doi.

Exista curentul conform caruia balsamul de par poate fi inlocuit cu o solutie diluata de otet. Nimic mai neadevarat. Pentru ca rolul balsamului nu este doar acela de a face parul mai usor de descalcit (asta face solutia acida - apropie cuticulele de cortex, dar in acelasi timp nu aduce nimic firului de par. Nimic care sa aduca vreun beneficiu din lista de mai sus: absorbtie- cresterea diametrului firului de par datorat ingredientelor cationice, care adera la suprafata acestuia, substantivitate - nu stiucu ms a traduc din engleza substantivity , datorat ingredientelor care penetreaza firul de par si care nu sunt incarcate cu sarcina pozitiva (alcooli grasi, uleiuri), nici o proteina - provit B5, nici un ingredient care sa formeze un film protector - proteine de ovaz, guma guar cationica, proteine de grau, silicon, nici un ingredient care sa creasca lubricitatea firului de par - cyclomethicone, dimethicone, cetrimonium chloride. Singurul lucru pe care il poate face: sa indeparteze intr-o masura anumite reziduuri de pe firul de par si sa inchida cuticulele. 

Rolul balsamului de par, pe langa cel de protectie, este si  unul estetic. Evident ca un balsam de par cu ingrediente neadecvate propriului tip de par va face mai mult rau decat bine (un fir de par subtire, de exemplu, nu se va impaca bine cu un produs incarcat de silicon, pentru ca firul de par va fi ingreunat si coafura nu va avea volum, de exemplu), dar in principiu rolul sau este de a aduce un aport de .... "nutrienti", daca le pot spune asa (un pic tras de par, fibra fiind "moarta", nu vie , ca sa proceseze in vreun fel nutrientii), care sa ajute in pieptanarea lejera (atat pe par ud cat si uscat), protejarea de caldura uscatorului de par, cresterea (temporara a) diametrului firului de par, reducerea efectului electrostatic, imbunatatirea texturii parului tratat chimic sau agresat, hidratare.


Daca parul nostru este virgin, netratat chmic, toate bune si frumoase. Insa, de cele mai multe ori, firele noastre de par pot ajunge sa arate ca in pozele de mai jos...




Ceea ce se vede mai sus sunt fire de par unde cuticulele sunt indepartate de cortex, iar firul de par sufera la nivelul cortexului sau chiar al medullei. Firul de par arat acam ca o sfoara pe care am intins-o si pe care am rupt-o, cu zeci de fibre care stau in dezordine. Iata cum poate arata parul nostru atunci cand sufera repetate agresiuni, cand ajunge sa fie despicat la varfuri, sa sufere sectiuni longitudinale, sa se rupa brusc in timpul pieptanarii . Parul cu varfuri despicate este si inestetic, si greu de administrat  (se rupe mai usor, se piaptana greu), asa ca aici intervin produse cu claim-uri din ce in ce mai atragatroare. Ca aici vroiam sa ajung.


Serumuri, uleiuri, o gramada de produse, un claim: "repara firele despicate" . Mai nou, s-au mai desteptat si spun ca "previn aparitia varfurilor despicate", dar in mintea colectiva, exista produse care repara firul de par despicat (am vazut foarte multe claimuri in lumea handmade, de exemplu). Firul de par care arata ca mai sus. Ca un manunchi de fibre care a expldat.  Ei bine ... imi pare rau ,dar acest claim este unul FALS. Nimic nu poate repara firul de par deja afectat. Putem cel mult sa ii imbunatatim aspectul TEMPORAR, pana la urmatoarea spalare. Daca firele sunt despicate, nici un serum de pe lumea asta, nici un balsam, nici un sampon, nu il pot lipi la loc. toate produsele de ingrijire a parului trebuie limpezite complet la fiecare spalare. Orice am pune pe par, la urmatoarea spalare se va duce o data cu apa si surfactantii din sampon. parul va fi din nou expus, se va simti aspru, se va rupe in continuare. Vom mai putea doar sa aplicam un balsam sau un serum care sa faca fix de scriam mai sus cu bold. Doar zeama de foarfece vindeca firele despicate.

Ce fac totusi serumurile pentru par? Si ce sunt ele? Sunt in principal o combinatie de peste 90% silicon (cyclomethicone & dimethicone), cu ceva parfum, poate un pic de ulei (cocos, avocado, argan - precum in cazul celebrului Moroccon Oil), poate un ingredient care sa asigura protectie UVA, poate niste proteine solubile in ulei, poate niste colorant. Se aplica foarte putin pe palme si se intinde pe varfuri - daca nu folosim deja un balsa mde par care contine siliconi, pentru ca acestia se acumuleaza la suprafata firului de par, il lubrifiaza, ar il si ingreuneaza si , in functie de tipul de par, putem sa ne pomenim cu o claie de par moale, frumos mirositor, usor de pieptanat, dar lipit de cap (pentru ca firul este prea greu). Si atunci singura solutie este un sampon clarifiant (NU un sampon 2 in 1), urmat de balsamul de par. Cam asta face deci un serum pentru varfuri. Cum impiedica el despicarea firului de par? Prin cresterea lubrifieri si invelirea firului de par cu dimethicone, firele de par se aliniaza paralel si iata - acum pot sa fie pieptanate cu mai mare usurinta, reducandu-se fortele de frecare responsabile in principal pentru stress-ul la care este supus orice fir de par. Dar acelasi lucru poate sa il faca si un balsam de par potrivit.

Mai exista un tip de serumuri pentru par pe post de masti intensive - acestea contin in mare un mix de uleiuri cu molecula suficient de mica incat sa poata patrunde in firul de par, ceva vitamine solubile in ulei poate, cu sigurant au un parfum ametitor. Se lasa pe par sau se clatesc imediat - efectul pare sa fie acelasi.  Dar tot nu repara varfurile . Nimic nu repara o cuticula rupta. Cortexul expus nu se poate vindeca , medulla expusa este nimic mia mult decat o masa spongioasa .

Am prea multe lucruri de povestit si deja simt ca incep sa sar dintr-una intr-alta, pentru ca toate imi par legate unele de altele. Ca si rezumat, vroiam sa sublienez doua lucruri:

1. clatirea cu otet + apa nu este acelasi lucru ca folosirea unui balsam pentru par; singurul punct comun pe care il au este un pH acid, care apropie cuticulele de cortex
2. nu exista nici un produs care sa repare parul definitiv. Toate sunt solutii temporare, care pleaca la primul spalat. Singurul remediu pentru un par frumos si sanatos o data ce s-a lovit de problema varfurilor despicate este tunsoarea
3. chimia firului de par este fascinanta :) sunt foarte multe resurse online, o sa imi fac timp sa compilez cateva din ele , pentru ca pe masura ce citim si intelegem de ce punem pe parul nostru un produs, ce se intampla cand ne vopsim samd. devenim mai intelepte si mai greu de pacalit de reclamele glossy...

va urma, poate ceva mai structurat decat acest articol, pe care il am de o luna in draft si la care mai adaug si mai sterg de nici nu mai stiu de unde am pornit :) si scuzati greselile de scriere - sunt atat de obosita incat nu mai vad bine si n-am rabdare acum sa fac corecturi :)

bibliografie:
http://www.exploratorium.edu/exploring/hair/hair_1.html
http://www.hair-science.com/_int/_en/topic/topic_sousrub.aspx?tc=ROOT-HAIR-SCIENCE^SO-STURDY-SO-FRAGILE^RESISTING-HOSTILE&cur=RESISTING-HOSTILE
http://www.google.ro/patents?hl=en&lr=&vid=USPAT4960585&id=lMAjAAAAEBAJ&oi=fnd&dq=%22hair+pH%22&printsec=abstract#v=onepage&q=%22hair%20pH%22&f=false
http://www.springerlink.com/content/kg75pff4rdd9kn9y/
http://www.salonweb.com/gold/pc.htm
http://www.hairformula37.com/chemistry.htm